Fotbalul.
Cam toate elementele caracteristice religiei în sine se găsesc şi în fotbal. Echivalenţa lui Dumnezeu este patronul echipei ; echipa în sine reprezintă ramura, doctrina ideologică ; terenul de sport, lăcaşul sfânt, biserica ; jucătorii sunt sfinţii, apostolii, unul dintre ei poate ajunge Mesia ; antrenorul e Părintele Patriarh, comentatorii sunt preoţii ; iar bigoţii, ei bine, suporterii.
Astfel întâlnim în comportamentul celor din urmă aceleaşi manifestări caracteristice femeilor habotnice, care, de-ar fi în puterea tinereţii, de-ar aparţine sexului masculin, s-ar comporta întocmai precum trepăduşii echipelor de fotbal. Sau pe invers, suporterii lipsiţi de impetuozitatea vârstei infantile ar epata asemenea oricăror stimabile şi exaltate babe pioase, evlavioase.
Cuprinşi de emfază, domnii mocofani petulanţi, de-ar avea cineva vreun scop precis cu ei (căci de suporteri nu este interesat nimeni cu adevărat din structura fotbalului) ar putea fi folosiţi în misiuni apocaliptice, distructive şi ar depăşi cu mult utilitatea musulmanilor extremişti. Totuşi, cei din urmă, îi întrec pe ai noştri microbişti la nivelul de isteţime, căci, ei măcar fac ce fac întru credinţa vieţii veşnice petrecute alături de a lor providenţă. Inculcaţi fiind din primii ani de existenţă, trecuţi prin didacticisme intensive de manipulare, au astfel, în faţa suporterilor o explicaţie pentru starea lor de până la paroxism. La microbişti nu putem vorbi de-o logică pentru pietatea pe care o au pentru echipele de fotbal, de un raţionament în efervescenţa lor, nu deţin niciun fel de motiv pentru diluviul pe care-l creează în al lor lăcaş sfânt. Aceste fiinţe grobiene se pot înţelege numai printr-un fel de bovarism - nemulţumiţi fiind de realitatea condiţiei proprii, apelează la empatie(Tendinţă a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viaţa eroilor din opere literare, filme etc. - pentru mai multe cuvinte vezi dexonline.ro în subsolul blogului).
Dragii părintelui eremit, în urma acestor explicaţii, de-ar fi să simţim milă şi compasiune pentru cineva, de-am avea de ales între un extremist sinucigaş şi un suporter zdrobit în lovituri de alţi suporteri (dat fiind faptul că la acel meci a încasat mai mulţi pumni decât a dat) nu vă simţiţi vinovaţi de-a vărsa o lacrimă pentru cel dintâi - acesta a fost manipulat întreaga viaţă a lui, a crezut în ceva, a lucrat într-o cauză pe care o credea nobilă. Nu se poate lua apărarea celorlalţi, nici măcar ei nu sunt în stare s-o facă. Amin.
