MORTOCI FILM

MORTOCI FILM filmează chestii.

Tu ai chestii ?

Despre fericire

www.youtube.com/watch?v=18EAqHx2lMk

Fericirea nu este distracție.

Fericirea este mulțumire de sine.

Mulțumirea de sine este starea în care nu mai cauți nimic.

Starea în care nu mai cauți nimic este momentul în care înțelegi că ai deja tot.

Ai deja tot pentru că tu ești tot ceea ce există.

Tot ceea ce există este fericire.

Mai puțin distracția. Amin.

Despre cuvinte.

Credinţă, Iubire, Pace, Binecuvântare, Dumnezeu, Eu.


Cuvintele care sunt necesare pentru ca cel care citeşte să se trezească:

Credinţă: Nu ştiu care este problema, dar ştiu că există o problemă.

Iubire: Şi atunci, răspunsul problemei este ceea ce lipseşte?

Pace: Lasă răspunsul să existe fără problemă.

Binecuvântare: Lipsa răspunsului creează o problemă.

Dumnezeu: Răspunsul.

Eu: Problema.



Amin.

Arta este în tăcere. Amin.

Înţelegerea inteligenţei

Un lucru de spus despre înţelegere:

1. Cu cât simţi fizic un proces mental cu atât îl înţelegi în profunzimea existenţei lui. La fel cum inventarea pe loc e un act de creativitate instinctiv, la fel şi înţelegerea e o concordanţă unanimă de ambianţă mentală.

Trei cuvinte de spus în privinţa inteligenţei:

1. dacă repeţi o stare, ea ajunge să se reţină pe sine şi capătă sensul de inteligenţă.

2. niciun animal n-ar putea continua să fie animal, dacă are mâncare de fiecare dată când simte nevoia

3. inteligenţa e starea încetinită pentru a fi analizată de minte.

Vorba de duh: Înţelege şi vei înţelege. Amin.

Părintele Eremit despre omul din mine,

În cele din urmă am ştiut că se va ajunge aici. Şi cu toţii în punctul de final, oricare ar fi acela, vom şti că trebuia să ajungem acolo.

Atunci de ce omul din mine nu s-a oprit?
Sunt multe clişee care explică insistenţa. Şi omul din mine le ştia dinainte de orice, le ştia pe parcurs, le ştie acum la final.

Dar fiecare om are siguranţa că în cazul lui, lucrurile stau puţin diferit. Şi stau, dar puţin. În mare, clişeele rămân aceleaşi.

În cele din urmă omul din mine a vrut să păţească şi el ce păţesc oamenii. Să simtă şi el singurătatea ce-o simte toată lumea. A vrut să fie şi el om singur şi să simtă nevoia de a iubi pe alt om.

Asta, deşi omul din mine ştia că nu e singur. Lângă el e ceva care i-a şoptit mereu ceea ce-i lipsea, linişte şi ascultare.

A fost lăsat să facă ce vrea, să insiste cât doreşte pentru a ajunge în punctul spre care a tot luptat să ajungă.

Şi când finalul a fost atins, omul s-a oprit. A rămas şi a privit în jurul lui tot ce era de văzut, toţi oamenii spre care a încercat să tindă, toate clişeele care stăpânesc pământul şi care l-au stăpânit şi pe el.

Dar când a înţeles cu adevărat că nu e decât un alt om singur care iubeşte, că nu e nimic altceva faţă de lucrurile din jurul său, a înţeles de fapt că nu există cu adevărat.

În acel moment de final omul a devenit singurătatea în sine. Omul a dispărut. Dar a rămas ceva, ceva ce a fost cu el de la început: linişte şi ascultare. Amin.

Despre cei din noi.

În interiorul fiecărui om sunt mai multe persoane care trăiesc formate prin identificarea unei emoţii trăită de mai multe ori. Fiecare moment de nervozitate, de ură în voce, minte şi răutate-n gesturi s-a adunat pentru a crea o stare, iar cu cât am creat realităţi în astfel de stări, cu atât s-au format din acele realităţi persoane interioare reprezentând acele stări.

Gândim prin prisma diferitelor entităţi prin care mintea se manifestă, entităţi rezultate din serii de emoţii contradictorii, repetitive, în care am produs gânduri. Mintea creează realităţi prin gânduri.

Ce este de făcut – respiraţie adâncă, mutarea conştiinţei pe inspiraţie şi expiraţie apoi trecerea atenţiei în minte, unde gândurile obişnuite ascultate de conştiinţă vor deveni vocile entităţilor în cauză. Amin.