Mulţi dintre noi reuşim să atingem un etaj deasupra semenilor noştri, şi atunci simţim nevoia de-a ne aprofunda setea de învăţătură - căci doar prin această lăcomie suntem de fapt superiori rândului. E bine. Problema e cu acei şi mai mulţi, care, odată căţăraţi pe un mic dâmb ajung imediat să simtă nevoia de-a face pe Moise, considerându-se în măsură de-a începe a vorbi de deasupra, de-a discuta despre lume în amploare, căci, cocoţaţi pe scaun ei văd ceea ce noi nu vedem, sau mai modest ar spune, reuşesc a exprima ceea ce noi nu reuşim.
Eu vorbesc desigur despre categoria de filosofi de carton, rapperi ce nu numai că înţeleg printr-un talent desăvârşit sistemul în care trăim, dar îl şi-l combat prin versuri (prototipi eminescieni ofensivi?) cu o efeverscenţă, ardoare ce, bineînţeles, o puteţi avea oricare dintre voi. Naivi sunt cei ce se lasă afectaţi de acest gen ce-şi are sorgintea, punctul de plecare şi, cum am exprimat mai sus, şi punctul de oprire într-un instinct de jurisprudenţă, ce bineînţeles că, acum 10.000 de ani a avut o importanţă majoră în evoluţia înţelepciunii omeneşti, dar între timp a evoluat până în zilele noastre, când încă mai prinde ramuri la diferiţi autori. E livada de filosofie în ograda oricăruia dintre voi, nu vă apucaţi să vă duceţi pe maidan în căutare de seminţe de copaci. E absurd. Binele s-a tot schimbat de-a lungul timpului, răul a rămas acelaşi, astfel aceleaşi nenorociri cu care vă confruntaţi acum le puteţi regăsi şi în operele din trecut, într-adevăr într-o formă mai literară decât o spun ignarii ce suferă de schizofrenie atunci când behăie versuri. Apreciaţi că înjură? Păi da, ce, voi nu puteţi înjura viaţa? Şi acum datorită blogurilor o puteţi face tot la fel de gălăgios.
Dragii Părintelui Eremit, nu ar trebui să fiu chiar atât de specific încât să vorbesc doar de muzica rap. În concluzie, tot ce ţine de lirică pretenţioasă izvorâtă din versurile formaţiilor moderne contemporane, e nu mai mult decât maneaua filosofelii. Amin.
