Care este rostul vieţii? Cine e Dumnezeu şi ce vrea de la noi? Ce ar trebui să facem pentru a ne fi bine şi, mai ales, ce înseamnă bine? Există aşa ceva?
De-a lungul timpului reprezentanţii de stimă ai diferitelor domenii ontologice au încercat să ofere posibile răspunsuri întrebărilor de mai sus, fiecare venind cu propriul stil de a-şi explica condiţia. Istoria de până acum stă sub greutatea sutelor de interpretări fundamentale fie ele sub formă de religie, de filosofie, de ştiinţă. Şi întrebarea de bun simţ pe care şi-o pun persoanele cu bun simţ este următoarea: adevărul a fost deja spus, sau urmează să fie? A fost deja atins, sau nici măcar o sfărâmă din providenţa autentică n-a fost percepută?
Răspunsul este unul mult mai simplu decât aşteptările noastre: fiecare clipă pe care o petreci în viaţă acordă posibilitatea tâlcuirii conţinutului şi sensului ei. Fiecare persoană, lucru, întâmplare pe care o, îl şi iară, o întâlneşti, îţi dă şansa să nu fii sigur de semnificaţia reală. Există suspiciunea, există misterul şi mai se află ceva, există îndoiala.
Să ai discernământul, să foloseşti acest cadou, îndoiala, şi eşti mult mai aproape de adevăr. Nu fi blocat, strâns, reţinut de siguranţa unui anumit lucru sau altul. Îndoiala îţi oferă şansa tatonării spaţiului şi timpului din jurul tău, îmbogăţindu-ţi viaţa de diversitate în alegeri, interpretări şi mai ales în adevăr.
Pentru că realitatea aşa cum o percepe majoritatea, îţi prezintă existenţa unui adevăr singur, iar prin forma individuală pe care acesta îl are, devine unul limitat de propriile legi aferente.
Îndoiala, varietăţile de adevăr îţi dau ocazia experienţei a numeroase feluri de percepţie a mediului înconjurător. Îţi dau puterea de a fi mai multe persoane în una singură, de a învăţa într-o viaţă cât trei, patru, cinci, şase indivizi la un loc.
Să nu ne înţelegem greşit. Una este să nu crezi în nimic şi alta este să te-ncrezi în tot. Eu vorbesc de a doua şi mai exact să te-ncrezi că merită să devii curios de cât mai multe, să cercetezi cât mai mult. Ordinea este aceasta: află mai întâi cu mintea şi apoi cu trupul. Îndoieşte-te de ceea ce culegi cu mintea şi fii sigur de ceea ce experimentezi cu trupul.
Crezând în nimic, practic crezi într-un singur obiectiv şi anume să renegi tot. Nu despre asta este vorba, căci trebuie să te îndoieşti şi de lucrurile de care ar fi bine sau nu să te îndoieşti. Înţelepciunea înseamnă îndoială, dar acest cuvânt pe care îl repet nu trebuie să devină un scop ci o premisă.
Căci tot colindând prin camerele vaste ale lumii, vei da peste lucruri fine care perpetuă. Prinde aceste clişee şi ţine de ele, căci sunt ceea ce cauţi, adevărurile mici care stau la baza tuturor. Cunoscându-le prezenţa pretutindeni şi ştiind să le observi, le vei putea folosi oriunde, în orice situaţie, în orice clipă.
Foarte puţină informaţie este adevăr, de aceea am scris că răspunsul la întrebările de mai sus este unul simplu. Colecţionând deci cele câteva informaţii veridice, cuprinzând adevărurile, înţelegând ce înseamnă de fapt adevăr, pricepi care este rolul lui şi reuşeşti să porneşti în căutarea unei chestiuni sublime, mult mai importante şi mai satisfăcătoare decât adevărul.
Am pornit această cuvântare de la păcatul că nimeni nu se modifică, poţi să-ţi îmbunătăţeşti sau să-ţi înrăutăţeşti condiţia, aproape niciodată însă nu-ţi schimbi condiţia. Prin condiţie mă refer la starea de influenţă a greşelilor pe care le faci. Aceste greşeli sunt şi ele mici adevăruri care se tot repetă la lume. Nici ele nu sunt multe, aşa că îndoindu-te de tine te-ndoieşti de lucrurile pe care le faci şi îţi sar în evidenţă posibile greşeli. Le-ai căutat cu mintea acum cercetează-le cu trupul, ia-le pe rând şi elimină-le din viaţă. Cum am spus, nu sunt multe şi sunt asemănătoare, dacă nu identice, celor pe care cei din jurul tău le fac.
Îndepărtându-le scapi de condiţie, scapi astfel de adevărurile din viaţa ta, şi ajungi să experimentezi ceva mult mai însemnat. Amin.
