Sfatul îl primim mereu după ce ne asigurăm că cei pe care-l grăiesc, nu au intenţia de a-l da ca sfat. Sau măcar după ce ne luăm toate măsurile de siguranţă că nu vom fi prinşi atunci când urmăm îndemnul cuiva. Şi asta din simplu motiv că avem personalitate. Nu-i rău, şi sincer, având în vedere reperele de consfătuire are omului contemporan, parcă-i bine că ne temem de-a asculta pe cei din jurul nostru. Aşa că, permiteţi-mi a vă da o povaţă: căutaţi a vă educa din judecata celor ce nu mai sunt printre noi, de la morţi e cel mai bine a învăţa. Cu adevărat înţelepţi sunt ei acum, superiori clar ne sunt nouă şi pe deasupra, nu vor ştii niciodată că ne-au ajutat. Înţelepţi şi superiori pentru că au cunoscut o taină a nemuririi, pentru că au reuşit a-şi continua influenţa asupra lumii chiar şi după ce nici măcar pe ei înşişi nu se mai pot influenţa - asta pentru că-s morţi. Câţi dintre indivizii de diferite valori cu care vă desfătaţi feluritele simţuri şi pe care în prezent apreciaţi, vor mai avea o valoare după ce le expiră sufletul? Nici măcar cât vor continua să trăiască, la mulţi, aşa numitele virtuozităţi se vor dovedi a fi vremelnice, trecătoare. Numai timpul şi imuabilitatea stabilesc însemnătăţile unei persoane, nicidecum sondajele, ratingurile, topurile. Vreţi să ştiţi cine ocupă primul loc în sondajul despre permanentul interes al tuturor oamenilor de-a lungul istoriei? Dumnezeu! Cine e pe primul loc? Doamne-Doamne! Cine e pe primul loc? E Tăticu nostru! Ei bine, dragii părintelui eremit, lăsaţi nesaţul informaţiei de actualitate efemeră, căutaţi a vă interesa de ce spun morţii, căci ei sunt demn de ascultat şi de urmat (la figurat, căci la propriu nimeni nu va vrea să-i urmeze unde sunt)
A fost un sfat. Este cumva acesta o dovadă a ipocriziei? Nu, n-a spus nimeni că părintele eremit n-a sucombat. Amin.
